Manuscrisele de la Cumrănei, III

-

Cartea lui Apocrif din Chibordeea, fiul lui Blog, fiul lui Iahu, fiul lui Mozil, fiul lui Ie, fiul lui Emesen, fiul lui Bit, fiul lui Chilobit, fiul lui Bitcomet, fiul lui Avi, fiul lui Gif, fiul lui Jepeg, fiul lui Rar, fiul lui Zip, fiul lui Temp, fiul lui Delele, fiul lui Exe, fiul lui Cuchi, fiul lui Bug, fiul lui Debug, fiul lui Net, fiul lui Aiespi, fiul lui Maus, fiul lui Bus, fiul lui Soft, fiul lui Ram, fiul lui Slot, fiul lui Herţ, fiul lui Megaherţ, fiul lui But, fiul lui Ribut, fiul lui Hard, fiul lui Set, fiul lui Cipset, fiul lui Rocset.

***

Azureus

În vremea aceea a venit Azureus Botezătorul, care propovăduia în pustia Yahudeei. Şi el zicea: "Pocăiţi-vă, căci iată, Împărăţia cerurilor este relativ aproape, şi nu veţi şti când va veni, nici când va pleca ! Vegheaţi dară, şi cereţi iertarea păcatelor !"
Acest Azureus era un om cu sufletul curat şi inima plină de Duhul Sfânt. El se îmbrăca cu o haină jerpelită, de la mâna a doua, iar de hrănit se hrănea cu miere de albine.
Şi oamenii din Ierusalim, precum şi din zonele limitrofe, mărturisindu-şi păcatele, au început să vină la el. Iar el îi boteza în numele Domnului, în râul numit Ghiveţ, în tălmăcire "Apa cea rea, cu mult amoniu şi nitraţi". Căci în el se vărsa un canal colector cu apă rea cu bulbuci albicioşi, plină de necurăţii, însă alt râu în pustia Yahudeei nu mai era.

Şi când a văzut Azureus pe mulţi dintre farsei, care făceau farse neruşinate şi săducheii, care seduceau oamenii şi le luau banii, că ei veneau la el ca să primească botezul, le-a prins a striga: "Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare, precum şi, respectiv, de scrâşnirea dinţilor ?! Vai vouă, deci !
Ci nu mai păcătuiţi, dară, şi ţineţi aproape calea Domnului !

Căci s-a spus: "Chiar dacă aţi avea tată pe Avraam, şi voi aţi fi fiii lui Avraam, nu se poate, căci Avraam a murit demult".
Şi încetaţi să vă mai băgaţi în faţă, zicând că-l cunoaşteţi pe căpetenia peste vameşi, ci aşteptaţi-vă, în linişte, rândul !
Dar ei răspundeau "Linişteşte-te omule, căci nu avem treabă cu tine. Noi doar vrem să vindem nişte suveniruri oamenilor, ca să avem şi noi de întors acasă. Vezi-ţi dară de treaba ta."

Însă Azureus privea în inima lor pizmaşă şi plină de răutăţi, şi vedea că ei înaintează peste rând, dar ştia că aceştia nu-l pot înşela cu chiciurile lor. Şi îi lăsa în pace să se furişeze, prin vicleşug.

Ci el îi boteza, şi le zicea: "Cât despre mine, eu vă botez cu apă, însă Cel ce vine după mine, Acela vă va boteza cu foc şi Duhul Sfânt ! Eu nu sunt vrednic nici să-i leg încălţările, căci am cifoză. Însă, adevărat vă zic, nu va avea nevoie, căci va putea şi singur, căci iată, El este Fiul Domnului, ce va să vie.
A lui va fi lopata, cu care va cerne grâul de neghină. Lepădaţi-vă dară de vicleşuguri şi înşelătorii, căci eu personal nu vă văd deloc bine ..."

***

Botezul lui Miluţ

Atunci a venit la el Miluţ din Googloteea, ca să fie botezat. Şi Azureus L-a văzut şi L-a chemat imediat mai aproape şi I-a spus: "Doamne Miluţe, eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine ?!" Însă Domnul i-a zis: "Lasă asta ci tu fă-Mi botezul, căci trebuie împlinit tot ce este de împlinit, şi pătimit tot ce este de pătimit, după Scripturi."

Dar însă atunci nişte farsei din spate au început să ceară socoteală şi să strige că ce, să nu mai intre la botez peste rând, căci ei erau încă de la 5 dimineaţa.
Şi atunci Azureus, ca să-L scoată din gura lor, le-a strigat lor cu mânie: “Lăsaţi-L în pace, pui de năpârci, deoarece eu Îl cunosc pe acest Om ! Ci El era dinaintea voastră aici, ba chiar mai înainte de Avraam şi de Iacov !”
Căci s-a spus: "Faceţi loc, căci iată-L, Îl văd venind pe Adam, Fiul Omului, care îşi va primi botezul curăţiei, întru mântuirea lumii !"
Deci ce se-ntâmplă, aveţi puţintică răbdare şi înţelegere ! Iară de nu vă convine, mergeţi în altă parte să faceţi scandal, nu la mine la botez !"

Atunci mulţi din farsei şi săduchei au început să spună vorbe de ocară şi să cârtească împotriva lui Azureus, plănuind în secret să-i piardă viaţa, prin vicleşug.

Dar Azureus nu i-a luat în seamă, ci s-a întors şi I-a zis lui Miluţ, pe un ton serios: "Doamne, nu pot să Te botez. Ştiu că Tu eşti Miluţ, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce trebuia să vină. Dar însă mai ştiu că eşti alergic la apa cu nitraţi, şi Tatăl din Ceruri mă va pedepsi."
;)
Dar Miluţ i-a zis atunci: "Lol, Azureuse, eşti amuzant tare azi, n-am ce zice ...
Ci dă mai repede cu apa aia şi fă ce ai de făcut, gură bogată ce eşti, căci iată, mai aşteaptă lume în spate, şi ne va ocărî."

Şi atunci Azureus L-a botezat, după Scripturi. Şi atunci când Miluţ a ieşit din apă, norii s-a despicat şi din cer a pogorât un porumbel, care zbura razant peste apa Ghiveţului. Pasămite acest porumbel, care era alb ca laptele şi cu ochi de foc nu era unul oarecare, ci chiar unul deosebit, căci iată, venea de la Duhul Sfânt.
Şi porumbelul avea prins de picior un răvaş, scris cu slove aurite, care spunea aşa:
"Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care-Mi găsesc plăcerea ! Să ascultaţi toţi de El, să nu cârtiţi, să nu vă daţi ghionturi sau să chicotiţi în timp ce predică, ci fiţi atenţi la vorbele Lui, căci are lucruri foarte interesante de spus ...
Să nu râdeţi de El, căci nu are încă experienţă, n-a mai făcut asta niciodată.
Succes mai departe, deci, tuturor !"

Şi atunci câţiva din farsei şi păducheii care făceau scandal au căzut în mare mirare, şi se întrebau unii pe alţii: “Cine este acest om, căci nu este de-al nostru ?”. Şi au trimis vorbă să întrebe la mai marii lor, Feisbuc şi Tuiter, şi să le trimită răspuns, dar aceştia au ridicat din umeri, n-au ştiut, şi nu le-au răspuns nimic.

Însă restul de oameni au ştiut că este semn de la Dumnezeu, şi s-au minunat, şi nu au râs. Şi mulţi au crezut atunci, şi au slăvit pe Tatăl din Ceruri, întocmai ca proorocul Isaia, care spunea: "Adevăr, adevăr vă spun, căci Miel curat vă voi trimite vouă spre junghiere, iară voi nu-L veţi cunoaşte. Şi nu vă veţi prinde decât abia după ce vă va face tot felul de trucuri cu peşti, pâini, orbi din născare şi femei de moravuri îndoielnice. Abia atunci veţi crede ...

Căci acest popor Mă slăveşte doar cu buzele şi Mă cinsteşte după obiceiul oamenilor, dar mintea lui tot la necurăţii, la potlogării, la bani pe net şi alte vicleşuguri este, şi inima acestui popor departe de Mine este ...
Îndreptaţi-vă deci, şi renunţaţi la vicleşug şi golăneală, căci a Mea va fi răzbunarea - şi a voastră nevoirea oaselor şi scrâşnirea dinţilor, după cum am menţionat şi mai sus. Fiţi dară oameni mai rezonabili, ci pocăiţi-vă, şi nu mai păcătuiţi ...
Dar dacă totuşi vă dă ghes şi nu mai puteţi, fiţi şi voi mai discreţi, aşa ... ;)
Să ne vedem deci cu bine !"

-
va urma

Manuscrisele de la Cumrănei, I

-

Am stat multă vreme în cumpănă până să-mi fac destul curaj să vă povestesc o istorioară care mi s-a întâmplat nu de mult timp. Nimic nu mă îndemna să fac publică această istorioară, însă, după multe zile de cugetare şi la sfatul unui bun prieten, într-un final, mi-am luat inima în dinţi, gândindu-mă că poate se va găsi cineva căruia îi vor folosi în vreun fel aceste lucruri, scrise întocmai după cum le-am trăit şi cunoscut eu, cu puţină timp în urmă. Iar de nu se va găsi niciun folos pentru ele, îmi va fi de ajuns doar umbra de recunoştinţă tăcută şi caldă pe care o voi simţi întotdeauna în faţa Providenţei care mi le-a scos în cale. Şi, ori de câte ori voi reciti aceste rânduri, îmi voi aduce aminte de acea seară răcoroasă de martie, de cerul de turcoaz pal, de briza neîmblânzită şi proaspătă de primăvară care îmi umplea pieptul, parcă pentru întâia oară după multă vreme, ca şi de tot acel timp ce se întorsese tăcut în văgăuna lui necunoscută, lăsându-mă în voia ultimelor raze pipernicite ale soarelui plăpând de martie, ce sta să apună alene peste dealurile înnegrite.

***

Mă întorceam, la sfârşitul săptămânii trecute, din oraşul D. de la nişte prieteni care mă invitaseră la botezul primului lor copil, un băieţel frumos şi vioi, îndelung aşteptat şi, desigur, întâmpinat cu nesperată bucurie în familie. Întrucât ştiam cu câtă ardoare îşi doriseră acest copil şi cât de fericiţi îi făcea venirea lui pe lume, acceptasem aproape imediat invitaţia de a ajunge cu o zi mai devreme în oraşul lor. Şi cum nu-i mai văzusem de vreo doi ani de zile şi mai bine, găsii în asta un minunat prilej de a-i vedea mai în tihnă, de a mai zăbovi la poveşti despre una, despre alta, despre ce s-a mai întâmplat în vieţile lor de când nu ne mai văzuserăm şi, bine-nţeles, un prilej de a înşira amintiri plăcute şi de a depăna mici istorioare din tinereţile noastre aventuroase şi lipsite de griji, peste care însă timpul, neavând îndestulătoare răbdare, se aşternuse cu văl tot mai apăsător şi greu.
Vizita fusese deosebit de plăcută, însă mai scurtă decât ne-am fi dorit-o toţi, cu atât mai mult cu cât, în următoarea dimineaţă, fiind botezul celui mic, lucurile se precipitaseră, gazdele fiind deseori prinse în vâltoarea evenimentului, de care, de altfel, cu foarte mare satisfacţie şi bucurie s-au achitat, ducând la bun sfârşit toate cele trebuincioase, după tradiţie.
Cu o seară înainte, fericiţii părinţi mă rugaseră din suflet să le fac un serviciu, la care am consimţit dintru început, acela de a lua în custodie permanentă pe căţeluşa lor, un Bichon alb superb, la care ţineau foarte mult şi pe care o dădeau cu foarte multă tristeţe. Erau însă nevoiţi să se despartă de ea, deoarece în preajma unui nou născut igiena şi curăţenia trebuiau să primeze, cu atât mai mult că năpârlirea de primăvară a căţeluşei putea fi un real pericol pentru sănătatea băieţelului.
Fără a mai sta deloc pe gânduri, am fost imediat de acord, mai ales că îmi doream demult un suflet necuvântător care să-mi umple de căldură şi voioşie apartamentul pustiu în care-mi adăposteam de atâţia ani singurătăţile. Ne-am luat rămas bun spre înserat, cu părere de rău, promiţându-ne bine-nţeles vizite mutuale grabnice, de îndată ce lucrurile aveau să se mai aşeze în matca lor şi obligaţiile fiecăruia din noi aveau să ne dea răgaz îndestulător unor revederi. Aşa încât, cu Molda în braţe şi cu sarmalele şi vinul de compensaţie în portbagaj, cu îmbrăţişările, urările şi promisiunile încă vii în aerul cald al serii lăsate în urmă, am demarat scurt şi am pornit-o grăbit pe drumul de întoarcere spre casă, drum care anticipasem că nu avea să îmi ia mai mult de două ore şi jumătate, poate trei, dacă circulaţia avea să fie pe-atât de grea pe cât era, de obicei, pe oricare din drumurile naţionale, sufocate de traficul înghesuit de sâmbătă seara.

***